Archives: Testimonial

M.M.

Am sa recomand cu caldura aceasta clinica tuturor celor care au nevoie. Sunt impresionata de ceea ce a realizat dna dr. Catana: un altfel de spital. Atentia acordata pacientilor oricand au nevoie, personalul ales cu grija, mancarea gustoasa, curatenia exemplara sunt ceea ce definesc clinica. ”

Multumesc!

A.M.

 

“ M-ati pus din nou pe roti… Mai mult, la volan! Am fost tratat si ingrijit in mod exemplar. Ce pot sa spun, felicitari si multumiri, Dvs si intregului personal. Nota 10! ”

Mihai

Personalul și asistenții mi-au lăsat o impresie bună, au fost amabili și profesioniști. Îi mulțumesc doamnei psihiatru pentru tratament și doamnei psiholog pentru sedințele de terapie benefice

Corneliu M.

Am fost internat în această clinică timp de 14 zile, timp în care am reușit, cu ajutorul domnului dr Laurențiu Cătană, al doamnei dr Laura Cătană și al întregului personal al clinicii să îmi rearanjez viața. Am văzut în această internare ocazia de a învăța să mă relaxez si ocazia de a medita asupra unor probleme existențiale, cu ajutorul domnișoarei psiholog Mihaela Ferlai. Pe lâmgă acestea, profesionalismul  și totodată căldura cu care am fost tratat de către întregul personal ( importante pe lângă tratamentul medicamentos), m-a impresionat. Sincer, aș dori să revin anual timp de 10-14 zile, pur și simplu să mă relaxez, să mă rup de viața dezlănțuită. Cu mii de mulțumiri personalului clinicii, Cluj Napoca

Paul

Mă numesc Paul și am fost internat în acest spital o lună de zile în urma consumului de alcool. Zilnic consumam o cantitate destul de mare, până în ziua în care pur și simplu nu mai puteam să mă las de el. Până când am citit pe internet despre spitalul dumneavoastră, eram nemerit și nu știam ce să fac. Am apelat la spitalul dumneavoastră și acum, după acest tratament, mă simt foarte bine! A trecut doar o lună și pofta de alcool a dispărut complet! Mulțumesc medicilor de aici si sper să mă simt ok in continuare.

Ilie A.

Mă numesc Ilie A. și am fost internat în acest spital timp de 10 zile pentru tulburare de personalitate si intoxicatie cu alcool. Pe parcursul acestei internări, am avut ocazia să fiu tratat de un personal profesionist, din toate punctele de vedere, oameni priceputi și amabil, cum rar am întâlnit în alte spitale în care am fost tratat. Dacă aș fi în situația în care aș mai avea nevoie sa internare, tot aici aș alege să mă tratez

Carmina T.

Am fost internată în această clinică 3 luni de zile pentru o veche dependență de alcool. Mulțumesc tuturor cadrelor medicale pentru ajutorul acordat, pentru momentele prin care am trecut și totodată îi rog să mă ierte pentru micile greutăți pe care le-am cauzat. Dacă ar fi să recomand cuiva ajutor în situații similare, aș sugera această clinică. Vă mulțumesc foarte mult, îmi va fi dor de voi!

Livia B.

Pe această cale doresc să mulțumesc tuturor celor care lucrează la această clinică. Respect deosebit pentru doamna doctor Laura Cătană, persoana dumneaei inspiră încredere, iar tratamentul prescris de dânsa își arată roadele în cel mai eficient mod. Mii de mulțumiri, respect și considerație, Livia B, Câmpeni.

Gheorghe P.

Subsemnatul Gheorghe P. am fost spitalizat in aceasta clinica timp pe o perioada de 12 zile. Tot timpul pe care l-am petrecut in aceasta clinica am simtit grija personalului indiferent de functii (medici, asistenti, infirmieri si nu in ultimul rand al bucatareselorcare ne gateau mancaruri gustoase si satioase). As vrea ca la toate unitatiledin tara sa se poate la fel cu pacientii. Doresc personalului spor la munca si sa-i reintalnesc ca prieten, nu ca pacient :). Multa sanatate si fericire personalului!”

Daniela F.

Cuvintele sunt prea putine pentru toata grija si afectiunea care ne-o ofera aici tot personalul, motiv pentru care le multumim DIN INIMA

Site-ul www.doctor-psi.ro foloseste cookies. In cazul in care continuati sa accesati acest site sunteti de acord cu politica de utilizare cookies.

Top