Servicii

Dependența de etnobotanice

Etnobotanicele resprezintă o categorie largă de substanțe psihoactive  sau produse care conțin substanțe psihoactive. Cunoscute și sub denumirea de “droguri legale”, acestea imită efectul drogurilor reglementate. Etnobotanicele sunt produse sintetice și cuprind o gamă variată de substanțe, de obicei sunt comercializate sub denumirea de „sare de baie” , ”amestec de plante uscate”, ”bețișoare parfumate și sunt etichetate ca având alte ingrediente decât cele reale. Deși se întâlnesc sub așa-numita sintagmă ”droguri legale”, ele nu sunt legale și nu sunt sigure. Mai mult decât atât, utilizarea lor este direct corelată cu numeroase cazuri de otrăvire, urgențe spitalicești și, uneori, chiar deces.

Etnobotanicele se împart  în trei mari categorii :

  • Stimulantele se vând sub denumirea de ”sare de baie” și au un efect similar amfetaminei, cocainei sau ecstasy-ului. Această categorie de droguri dau consumatorului un nivel crescut de energie, persoana devine euforică, vorbăreață și foarte activă fizic, foarte dezinhibată. Pe de altă parte însă, consumatorii se confruntă cu stări de confuzie, panică sau chiar paranoia și facilitează dezvoltarea unor psihoze. Similar, consumul acestor droguri se asociaza cu afecțiuni somatice grave, slăbirea sistemului imunitar, pierderea apetitului, insomnii etc.
  • Cannabinoizii sintetici sunt substanțe sintetice similare canabisului. Efectul acestora este o stare de euforie, relaxare, somnolență, sunt încetinite reacțiile și nivelul de concentrare. Acest tip de droguri este asociat cu producerea unor accidente ( din cauza capacității de concentrare redusă), comă sau deces.  În momentul încetării consumului, adesea consumatorul se conftuntă cu stări puternice de anxietate, apetit redus, tulburări de somn.
  • Halucinogenele sunt substanțe cu efect similar consumului de LSD, ciuperci, ketamină. După cum reiese și din denumirea clasei, aceste droguri produc modificări de percepție a realității și induc halucinații. Halucinogenele pot avea efecte disociative extrem de neplăcute, care frecvent pun în pericol consumatorului, cauzând dificultăți de judecată și luare de decizii.

  • Confuzie
  • Amețeală
  • Paranoia
  • Dezorientare
  • Agitație psihomotorie
  • Iritabilitate
  • Impulsivitate
  • Instabilitate emoțională
  • Insomnii
  • Creșterea sau scăderea  în greutate
  • Tahicardie
  • Transpirații excesive
  • Frecvent se asociază cu diferite tulburări psihice, cum ar fi depresia, anxietatea, psihozele
  • Deteriorarea relațiilor sociale și izolare, retragere
  • Furt de bani sau bunuri, amanetarea bunurilor, fuga de acasă
  • Absenteism sau abandon școlar
  • Abseinteism sau pierderea locului de muncă

Dependența de etnobotanice, la fel ca alte dependențe conduce la o deteriorare semnificativă în calitatea vieții și în nivelul de funcționalitate al consumatorului.

În primul rând , este afectat organismul, consumul fiind puternic corelat cu multiple afecțiuni organice sau chiar cu decesul.

În al doilea rând, urmare a consumului apar multiple tulburări psihice și emoționale, indiferent de preexistența acestora la debutul consumului. Mai mult, în cazul în care consumatorul se confrunta deja cu unele tulburări psihice/emoționale, consumul nu va face decât să le accentueze și să le agraveze.

În al treilea rând, în plan social viața consumatorului ajunge să se confrunte cu multiple și variate probleme sociale. Astfel, consumatorul ajunge să se izoleze și să se distanțeze de cei din jur, iar relațiile sociale ajung să îi fie deteriorate sau chiar pierdute. Instabilitatea și schimbările bruște și imprevizibile în comportamentul consumatorilor duc, in timp la accentuarea acestor probleme sociale, sunt corelate cu abandonul scholar sau pierderea locului de muncă, pierderea căsniciei, comportamente infracționale, probleme cu legea, vagabondaj.

Primul pas în ceea ce privește problemele legate de consumul de etnobotanice este realizarea unei evaluări ample, complexe care să identifice cauzele care stau la baza dezvoltării acestui comportament și a factorilor care influențează păstrarea lui. De asemenea, este important să fie identificate și, mai apoi, tratate eventualele tulburări psihice/emoționale asociate.

Fiind o categorie de droguri recent apărută pe piață, compoziția acestora este dificil de stabilit, iar sevrajul greu de suportat de către consumator. Din acest motiv, tratamentul este unul complex, primordială fiind tratarea sevrajului. Al doilea pas este, deci,  controlul efectelor intoxicației și diminuarea sevrajului. Astfel, este necesară administrarea unui tratament medicamentos de specialitate menit să amelioreze stările fizice și psihice specifice sevrajului.

Al treilea pas în recuperare se adresează cauzelor sau comorbidităților asociate dependenței. Acest lucru are impact major asupra evoluției generale și facilitează prevenția recăderii. În cadrul acestei etape de tratament, se menține tratamentul de specialitate, ajustat evoluției pacientului și se recomandă participarea la seințe de psihoterapie.

Un organism afectat de consumul de etnobotanice nu se poate recupera peste noapte. Modul de gândire al consumatorului nu poate fi radical modificat intr-o clipă. Stările depresive/anxietatea sau alte tulburări asociate consumului necesită si ele timp pentru ameliorare. Intervenția de specialitate este individualizată, puternic influențată de nevoile specifice ale fiecărui individ.

În același timp, fiind o abordare holistică, ne dorim ca recuperarea dvs să fie pe termen lung, motiv pentru care, ne focalizăm pe

  • Asigurarea unei atmosfere de încredere, bazată pe empatie și acceptare necondiționată
  • Evaluarea complexă, bazată pe o abordare holistică a ființei umane, pe de o parte și particularizantă, pe de alta
  • Remiterea simptomatologiei specifice sevrajului
  • Construirea motivației pentru schimbare
  • Formularea etapelor de tratament și asigurarea unei aderențe optime la acesta
  • Abordarea , rând pe rând, a cauzelor care au dus la dezvoltarea abuzului/ dependentei si a tuturor comorbidităților asociate
  • Prevenția recăderii prin dezvoltarea unor strategii de adaptare eficientă la situațiile solicitante emoțional și prin dezvoltarea unor strategii de autocontrol comportamental

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Top