Arhive: Treatments

Depresie

Depresia este o tulburare psihică în cadrul căreia o persoană resimte o serie de simptome pentru cel puțin două săptămâni și care duce la dificultăți majore de funcționare în viața de zi cu zi.

Depresia se manifestă în mai multe feluri :

  • dispoziție depresivă sau anhedonie;
  • scădere semnificativă a interesului pentru activitățile anterior considerate plăcute
  • tulburări de somn , fie dormim prea mult, fie dormim prea puțin;
  • tulburări alimentare (creștere sau scădere nejustificată în greutate), modificări ale poftei de mâncare ( creștere exagerată sau scădere exagerată);
  • oboseală excesivă;
  • încetinire, lentoare a activității, un nivel scăzut de energie
  • sentimente exagerate de vină;
  • preocupări exagerate față de starea de sănătate, diverse simptome fizice
  • dispreț de sine;
  • diminuarea dorintei sau a preocupărilor sexuale
  • probleme de concentrare, de luare de decizii;
  • gânduri de moarte care tot revin și care pot merge până la gândul de a-ți lua propria viață;

Unul dintre simptomele de bază ale depresiei este anhedonia. Anhedonia reprezintă pierderea oricărui interes sau plăcere pe care o aveai pentru lucrurile, activitățile sau oamenii din viața ta. E o pierdere a gustului pentru viață, un fel de amorțire.

Uneori putem explica ceea ce trăim ca fiind declanșate de ceva rău, alteori trăim multă vreme cu depresia fără a ști ce a declanșat-oÎn pofida eforturilor depuse, cauzele depresiei nu au putut fi identificate pe deplin, însă modelul acceptat actualmente de comunitatea științifică este modelul bio-psiho-social. Potrivit acestui model, depresia are la bază mai un complex de factori care contribuie la declanșarea acesteia.

Astfel, în apariția depresiei sunt implicate următoarele aspecte:

  • modificări biochimice la nivelul creierului ( cauza biologică),
  • perturbări psihice ( vulnerabilitate psihologică, strategii disfuncționale de adaptare etc)
  • factori sociali (evenimente negative de viață, mediu ostil, dificultăți cotidene etc)

Unele medicamente pot, de asemenea, să inducă fenomene depresive.

Astfel de medicamente sunt :

  • antihipertensive,
  • contraceptive orale si hormonii,
  • stimulante sau supresoare ale apetitului alimentar,
  • analgezicele si antiinflamatoarele,
  • antibacterienele si antimicoticele.

 

Printre cauzele depresiei se mai pot număra și anumite afecțiuni medicale care favorizează instalarea depresiei, cum ar fi :

  • Afecțiuni neurologice (boli cerebrovasculare, epilepsia),
  • Afecțiuni endocrinologice (tulburarile tiroidiene si ale altor glande endocrine),
  • Afecțiuni infectioase (infectia HIV, mononucleoza, pneumonia virala si bacteriana, tuberculoza
  • Afecțiuni

In cazul femeilor, există câteva cauze suplimentare :

  • menopauza,
  • sindromul premenstrual
  • nasterea recenta reprezinta

În primul rând, depresia doare. Nu doare fizic, dar uneori suferința e ”mută de durere”.  Durere psihică în acest caz. Dincolo de costurile directe ale depresiei ( costurile medicației, spitalizare, etc),  depresia are numeroase costuri indirecte, acestea din urmă, fiind chiar mai mari decât costurile directe. Potrivit unui studiu publicat de J. Olsen în 2011 în European Journal of Neurology, la nivelul Uniunii europene, costurile depresiei sunt de 92 miliarde de euro, anual.

Acestea sunt reprezentate de costuri directe (spitalizare, medicaţie, servicii de psihiatrie şi psihoterapie, servicii sociale) şi costuri indirecte (scăderea productivităţii la locul de muncă, concedii medicale, pensii pe caz de boală, absenteism, şomaj de lungă durată).  Conform aceluiaşi studiu, în România costurile depresiei ajung să reprezinte aproximativ 1% din PIB.

  • Construirea unei relații terapeutice putenică si autentică, relație care să faciliteze nu doar recuperarea episodului depresiv ci a intregii funcționalități pe termen lung
  • Remiterea simptomelor depresiei și revenirea la funcționalitatea normală
  • prevenirea unor posibile recăderi prin dezvoltarea unor strategii eficiente de a face față stresului și detectarea precoce a semnelor care prevăd instalarea unui episod depresiv
  • înțelegerea etapelor de tratament și obținerea unei aderențe optime la acesta
  • menținerea relației terapeutice până la vindecare și ghidarea în vederea unor schimbări profunde în stilul de viață, care să ducă la o îmbunătățire globală a calității vieții

Cu toții suntem diferiți, prin urmare, unii indivizi răspund mai bine la tratamentul medicamentos, în vreme ce alții au o recuperare mai bună prin intervenția psihoterapeutică. Oricum, studiile arată că eficiența maximă se obține printr-o abordare complexă, holistică a individului, de cele mai multe ori combinarea tratamentului medicamentos cu psihoterapia aducând cele mai mari beneficii pacientului. Din acest motiv, echipa noastră funcționează în strânsă colaborare, astfel încât să creștem șansele de a obține cele mai bune rezultate, în cel mai scurt timp. Astfel, în urma evaluării psihiatrice, se instituie tratamentul de specialitate care este administrat  de asistenții medicali ai centrului, iar în urma evaluării psihologice se stabilește, împreună cu dvs și țînând cont de toate datele furnizate de echipa medicală dacă e optimă intervenția psihoterapeutică.

Drumul nostru nu se încheie însă aici. La externare, veți primi recomandările de tratament medicamentos și o serie de recomandări medicale, urmând ca evoluția dvs să fie monitorizată prin ambulatoriul de specialitate. De asemenea, este recomandat ca, pe lângă implicarea specialiștilor și a pacientului în programul terapeutic să fie implicată și familia, astfel încât să maximalizăm eficiența intervenției pe termen lung.

Tulburarea bipolara

Tuburarea afectivă bipolară, sau psihoza maniaco-depresivă este caracterizată de alternanța episoadelor depresive cu episoade maniacale sau hipomaniacale. Spre deosebire de variațiile de zi de zi ale dispoziției normale, simptomele acestei tulburări sunt mult mai severe și afectează semnificativ calitatea vieții.

 

În episodul maniacal, indivizii simt un nivel crescut de activare, o stare de euforie, exaltare sau iritabilitate extremă. Scade nevoia de somn și predomină preferința pentru alimente puternic energizante. În același timp, în episodul maniacal, apare o schimbare bruscă și semnificativă a vestimentației, apare o preferință pentru exagerare, opulență. Persoanele cu această afecțiune, în episodul maniacal devin extrem de comunicative, dezinhibate , sunt extrem de sociabile.

  • Insomnii
  • Agitație psihomotorie
  • Dispoziție euforică, nejustificată
  • Nivel crescut de energie, nejustificat
  • Dezinhibiție
  • Modificări ale comportamentului alimentar – consum exagerat de dulciuri, alcool, bauturi energizante
  • Cheltuieli exagerate și nesăbuite
  • Comportamente impulsive, decizii pripite
  • Promiscuitate sexuală
  • Toleranță scăzută la frustrare și iritabilitate
  • Simptome psihotice de grandomanie
  • Scădere în greutate
  • Mimica bogată, expresivă, comunicare excesivă
  • Distractibilitate, dificultăți de concentrare
  • Logoree, discurs greu de întrerupt, nevoia de a vorbi continuu

Episodul depresiv este opusul celui maniacal, caracteristicile sale fundamentale fiind reprezentate de dispozitia trista, inhibitia proceselor intelectuale si inhibitia psihomotorie.

  • Stare depresivă, tristețe
  • Insomnii
  • Nivel scăzut de energie
  • Agitație sau lentoare psihomotorie
  • Pierderea interesului pentru activitățile considerate plăcute în mod normal
  • Oboseală excesivă și nejustificată
  • Gânduri negative despre sine
  • Sentimente nejustificate de vinovăție
  • Dificultăți de concentrare
  • Dificultăți în luarea de decizii
  • Preocupări ăn legătură cu moartea sau gânduri de suicid
  • Izolare socială
  • Pierderea motivației și a speranței
  • Diminuarea sau pierderea interesului pentru viața sexuală

În evoluția acestei tulburări pot să apară si episoade mixte. Acestea sunt caracterizate deopotrivă de simptome specifice episodului depresiv și episodului maniacal. Astfel, caracteristica esențială a episoadelor mixte este schimbarea bruscă a dispoziției, instabilitatea crescută. În cazul episoadelor maniacale, sunt satisfăcute criteriile pentru ambele episoade, cu excepția duratei.

Studiile nu au reușit până acumă să identifice o anumită cauză a tuburării bipolare. Se consideră că la baza acestei tulburări ar sta un model aparte de structurare și funcționare a creierului.  Una dintre ipoteze susține că tulburarea bipolară este cauzată de un dezechilibru al unor neurotransmițători, cum ar fi dopamina, serotonina, noradrenalina. Deci,  episoadele maniacale ar fi legate de o creștere a nivelului de noradrenalină și episoadele depresive ar fi legate de scădererea acestui eurotransmițător.

Potrivit unor studii, tulburarea bipolară apare cu frecvență mai mare la femei. Din acest motiv, studiile s-au focalizat și pe o posibilă conexiune între transmiterea acestei tulburări sau a unei predipoziții pentru aceasta, pe linie genetică.

Se pare că ar mai exista și o asociere a acestor episoade specifice tulburării bipolare în funcție de anotimp. Vara sunt frecvente episoadele maniacale, iar episoadele depresive sunt mai frecvente iarna.

Abuzul de substanță și deprivarea de somn stau la baza cauzelor principale de declanșare a episoadelor maniacale, la indivizii cu predispoziție pentru dezvoltarea acestei tulburări.

Tulburarea bipolară poate avea efecte devastatoare asupra pacientului, familiei acestuia și comunității din care fac parte. Episodul depresiv cauzează imposibilitatea menținerii unui nivel optim de integrare socială și profesională.  Episoadele maniacale sunt extrem de disruptive, afectează semnificativ relațiile interpersonale, școala sau serviciul. Deciziile luate și comportamentele specifice acestui episod pot uneori să ducă la rupturi între pacient și societate. Din acest motiv, mulți pacienți ajung să fie marginalizați, obligați să trăiască în singurătate, cu sentimente acute de rușine, vinovăție, inadecvare și o teamă intensă de boala psihică. Un alt risc major al episodului maniacal este consumul de alcool sau droguri, jocurile de noroc, violența și suicidul.

Primul obiectiv al intervenției de specialitate se focalizează pe siguranța pacientului și a celor din jur și ameliorarea simptomelor extreme.

Tratamentul medicamentos este esențial pentru o recuperare pe termen lung, pentru menținerea unei stări de bine cât mai mult timp. Deci, în vederea obținerii unui nivel cât mai crescut al complianței la tratament, al doilea pas în tratamentul acestei tulburări este educarea pacientului și a familiei acestuia cu privire la tulburarea bipolară. Acest lucru îl va ajuta nu doar să accepte și să urmeze tratamentul, ci și să înteleagă seriozitatea cu care trebuie tratată această tulburare. În același timp, întelegerea tulburării are menirea de a facilita stoparea autocriticii și diminuarea sentimentelor reziduale de vinovăție și rușine exacerbate.

Al treilea obiectiv al intervenției de specialitate îl constituie deprinderea unor strategii de coping în cazul unor situații stresante, cu scpul de a crește șansele de prevenire a unor posibile recăderi.

Un al patrulea obiectiv este unul cu caracter permanent și se referă la complianța la tratament. Adică, a construi motivația pentru schimbare și pentru urmare a tratamentului medicamentos, a recunoaște modificările și a păstra o relație terapeutică cu echipa terapeutică.

În final, intervenția se concentrează pe prevenția recăderii și facilitarea reinserției sociale

Cea mai eficientă abordare a tulburării bipolare este combinația între medicație de specialitate și psihoterapie. În vreme ce medicație este obligatorie pentru o evoluție favorabilă pe termen lung, psihoterapia poate uneori să dăuneze. Intervenția psihoterapeutică nu este indicată în cazul episoadelor maniacale, primordială în aceste situații fiind siguranța pacientului. Din acest motiv, este esențial ca managementul acestei tulburări să se facă în cadrul unei echipe, formată cel puțin din psihiatru și psiholog. Așadar, în cadrul echipei terapeutice se stabilește ce este benefic fiecărui pacient, în fiecare moment al evoluției sale.

Schizofrenie

Schizofrenia este o boală care afectează profund viața pacientului și a familiei acestuia, iar în lipsa unui tratament adecvat, chinul este imens și aproape constant.

In schizofrenie, simptomele pot fi clasificate în patru mari categorii

◉ Simptome pozitive, această categorie cuprinzând ideile delirante, haluciinațile și tulburări de mișcare (catatonie, ecopraxie, ecomimie, agitație psihomotorie)

◉ Simptome negative:

  • aplatizare emoțională (lipsa manifestărilor emoționale)
  • avoliție (lipsa motivației),
  • alogie (diminuarea ritmului și fluxului vorbirii spontane; poate reflecta sărăcirea gândirii),
  • anhedonie (diminuarea sau lipsa capacității de a simți plăcere),
  • deficit de atenție,
  • retragere socială

◉ Simptome affective

  • anxietatea (teamă); care apare secundar halucinațiilor și/sau ideilor delirante.
  • alte simptome afective (dispoziție depresivă) care de obicei sunt de o intensitate scăzută și apar consecutiv episodului psihotic.

◉ Cognitive: afectarea atenției, afectarea memoriei și a funcției executive

Deci, schizofrenia este caracterizată prin semne de disociere mentală, discordantă afectivă și de activitate. În general determină o rupere a contactului cu lumea exterioară și o repliere autistă.

Simptome evidente sunt izolarea socială, inadaptare la locul de muncă, școală, acasă, inadaptare în ceea ce privește igiena corporală, bizarerii în comportament, discurs vag.

Când simptomele afective se asociază cu simptomele psihotice, vorbim de o altă boală- tulburarea schizoafectivă.

Pe parcursul vieții, această boală poate avea evoluție diferită. Tipurile de schizofrenie prezentate mai jos descriu situația pacientului la un anumit moment al existenței lor. Din acest motiv, acest diagnostic poate varia de-a lungul timpului.

Schizofrenia paranoidă este forma cel mai des întâlnită. Simptomele predominante în acest caz sunt halucinațiile și ideile delirante. La nivel afectiv, întâlnim aplatizarea afectivă ( tocirea afectului) și sentimente de inadecvare afectiva. În plan cognitiv avem de a face cu dezorganizare și incoerență, insă acestea sunt mai puțin pregnante, comparativ cu alte tipuri de schizofrenie. Este o formă a schizofreniei cu cel mai înalt grad de funcționalitate.

Schizofrenia dezorganizată/hebefrenică are de obicei un debut precoce, pe intervalul 15-25 ani. Este, în principal, caracterizată de un comportament și de vorbire dezorganizate. Caracteristic acestei tulburări este o marcată tendință de izolare socială, iar la nivel afectiv întâlnim aplatizarea afectivă și inadecvare afectivă. Toate acestea au un impact puternic asupra gradului de funcționare, iar prognosticul acestei forme este cel mai rezervat.

Schizofrenia catatonică se caracterizează prin prezența simptomelor catatonice ( poziții inadecvate ale corpului sau menținerea unei poziții rigide – blocare – rezistentă la toate eforturile de mobilizare). Se întâlnește fie agitația psihomotorie ( o activitate crescută, fără un scop vizibil), fie stuporul ( scădere marcată a reactivității, reducerea semnificativă a mișcărilor.  La nivelul limbajului, apare frecvent refuzul de a vorbi sau repetiția cuvintelor.

Schizofrenia nediferențiată este o formă a schizofreniei în cadrul căreia pot apărea numeroase simptome psihotice. În acest caz însă, lipsește un tablou clinic  care să definească predominanța unui anumit tip de simptome .

Schizofrenia reziduală reprezintă de obicei un anumit stadiu în evoluția bolii. Este un stadiu în care sunt absente simptomele pozitive ( halucinațiile, ideile delirante). În acest stadiu, sunt  prezente simptome negative ( aplatizare afectivă, limbaj sărăcăcios, lipsa inițiativei, izolare socială).

De-a lungul timpului s-au efectuat numeroase studii pentru cunoașterea și înțelegerea profundă a acestei boli. Deși s-au făcut numeroase progrese în acest sens, totuși schizofrenia ascunde încă numeroase mistere. În ceea ce privește etiologia acestei boli, studiile indică o etiologie multifactorială. Astfel, există cauze legate de componenta genetică ( riscul pentru schizofrenie este de 13% dacă unul dintre părinți are această boală și de 46% dacă ambii parinți au scchizofrenie). De asemenea, printre cauzele apariției acestei boli au fost identificate modificări ale dopaminei  în anumite arii cerebrale ( care pot fi induse de exemplu de consumul de droguri) , infecții materne în perioada intrauterină, complicații perinatale, aspecte legate creșterea intr-un mediu disfuncțional ( familii atipice, cu interacțiuni disfuncționale care pot crea un mediu predominat de distres emoțional, acest lucru fiind teren propice dezvoltării de boli psihice)

Deși schizofrenia poate să  aibă un debut  brusc, există unele semne care atent investigate  pot prevesti apariția schizofreniei. Cu cât este mai apropiată diagnosticarea și instituirea tratamentului de debutul bolii, cu atât mai bun este prognosticul pe termen lung. Semnele care preced debutul schizofreniei sunt, în primul rând, tulburările de somn. Mai întâlnim izolarea socială, implicarea emoțională tot mai scăzută și scăderea performanțelor școlare. Adesea debutul este precedat și de creșterea interesului pentru idei abstracte, filosofice, obscure, cu scăderea implicită a preocupării pentru aspectele funcționale si concrete ale existenței. De asemenea, scade interesul pentru aspectul fizic. Apare neglijarea stării de igienă, apar tulburări de atenție, anxietate și iritabilitate.

  • Remiterea simptomatologiei
  • Scăderea frecvenței și a severității episoadelor acute de boală
  • Creșterea complianței la tratament
  • Creșterea gradului de funcționalitate în viața de zi cu zi
  • Îmbunătățirea calității vieții

Medicația modernă permite un control eficient al simptomelor, astfel pacienții au posibilitatea de a duce o viață normală, activă. Este, însă, important ca pacientul să urmeze tratamentul de mentenanță, precum și celelalte recomandări date de medicului curant. De asemenea, studiile arată că psihoterapia cognitiv-comportamentală și cea suportivă pot îmbunătăți semnificativ calitatea vieții pacientului. Acestea pot crește funcționalitatea zilnică și pot crește aderența la tratamentul de specialitate. De asemenea, facilitatează adoptarea unui stil de viață benefic în contextul bolii.

Majoritatea persoanelor care trăiesc cu schizofrenie au nevoie de tratament de mentenanță pentru păstrarea rezultatelor terapeutice și prevenția unor posibile recăderi. Totuși, în pofida acestor măsuri, pe fondul unor evenimente traumatice, a condițiilor de viață solicitante sau a altor contexte psihostresante pot reapărea episoade cu simptomatologie accentuată care să interfereze cu funcționalitatea pacientului. Într-o astfel de situație se recomandă reinternarea în vederea ajustării dozelor de medicație și/sau modificarea schemei de tratament.

Fobie sociala

Fobia socială este o tulburare de anxietate care se manifestă printr-o serie de simptome resimțite în context social, cum ar fi : a vorbi în public, a mânca în fața altor persoane, a folosi toalete publice,  a scrie în fața altor persoane, a dicuta într-un grup  de indivizi, a cere informații etc.

De fapt, fobia socială are la bază o temere profundă de o posibilă impresie negativă pe care individul ar putea să o aibă, prin comportamentul său, asupra celorlalți. Mai mult decât atât, observându-și reacțiile psiho-fiziologice declanșate de aceată temere, pacienții încep să devină și mai anxioși. Altfel spus,  teama de faptul ca aceste reacții ar putea fi observate de ceilalți accentuează simptomatologia asociată acestei tulburări. Astfel, se creează un cerc vicios de gânduri disfuncționale, anxietate și comportamente disfunționale. De regulă aceste comportamente sunt evitante și afectează semnificativ calitatea vieții, fiind un impediment în funcționarea normală.

În formele severe ale acestei tulburări, persoanele au puțini prieteni și se simt singuri. Adesea au dificultăți semnificative în realizarea obiectivelor propuse la școală, la serviciu, uneori chiar și în familie.

Simptomele fobiei sociale sunt simptome emoționale, comportamentale și fiziologice.

Simptome la nivel emoțional :

  • Anxietate/frică intensă/temere puternică în preajma persoanelor pe care individul nu le cunoaște
  • Anxietate/frică intensă/temere puternică în situațiile în care există posibilitatea de a fi analizat sau judecat
  • Îngrijorare excesivă legată de posibilitatea de se face de rușine sau de a fi umilit în public
  • Teama de posibilitatea ca anxietatea sau simptomele să fie observate de cei din jur

Simptome în plan comportamental

  • Viața de zi cu zi, munca, școala, etc sunt semnificativ afectate
  • Evitarea unor situații din teama de a fi in centrul atenției, lucru care poate duce la ratarea unor oportunități de dezvoltare personală/socială/profesională
  • Evitarea unor situații din temerea de a nu te face de rușine
  • Evitarea contactului vizual

Printre simptomele fizice amintim :

  • Transpirația palmelor sau transpirație exagerată
  • Tremor
  • Înroșirea feței
  • Frisoane
  • Dureri de stomac
  • Greață, stare de vomă
  • Dificultăți de vorbire, voce tremurată, voce răgușită
  • Uscăciunea gurii
  • Palpitații

La fel ca în cazul majorității tulburărilor psihice, anxietatea socială are la bază mai mulți factori determinanți. Astfel, în etiopatogeneza acestei tulburări discutăm de interațiuni complexe între factori biologici, factori de mediu și factori psihologici.

  1. Cauzele biologice

Studiile efectuate în domeniul geneticii arată că la pacienții cu anxietate există o transmitere a acestei tulburări în cadrul familiei. Nu este clar stabilit însă dacă această trasmitere se face genetic sau este învățată în cadrul familiei.

La nivel biochimic, s-a demonstrat că în cazul anxietății sociale apar dezechilibre de serotonină, un neurotransmițător implicat în reglarea emoțiilor. Astfel, s-a postulat ideea potrivit căreia anxietatea ar putea fi cauzată de o sensibilitate mai mare la efectele serotoninei.

Anxietatea este asociată, la nivel cerebral, cu o activitate crescută a amigdalei ( o structură din creier responsabilă de reacția de frică).

La nivel biochimic, s-a demonstrat că în cazul anxietății sociale apar dezechilibre de serotonină, un neurotransmițător implicat în reglarea emoțiilor. Astfel, s-a postulat ideea potrivit căreia anxietatea ar putea fi cauzată de o sensibilitate mai mare la efectele serotoninei.

Anxietatea este asociată, la nivel cerebral, cu o activitate crescută a amigdalei ( o structură din creier responsabilă de reacția de frică).

  1. Cauze de mediu

Studiile indică o legătură între părinți hiperprotectivi și anxietatea socială. Acest lucru arată că anxietatea este realmente un comportament învățat ca urmare a interacțiunii și/sau observării persoanelor cu această tulburare.  Din același motiv, adesea, tulburările de anxietate nici nu sunt identificate de familie. Întrucât membrii familiei suferă și ei de anxietate, adesea ajung să considere semnele și simptomele anxietății ca fiind normalitatea.

Mediul social furnizează uneori experințe sociale anterioare negative care duc la dezvoltarea anxietății sociale. Astfel de experiente sunt : tachinarea, incidente jenante în public, probleme de familie, abuz fizic sau sexual etc. Toate acestea pot duce la dezvoltarea fobiei sociale.

  1. Cauze psihologice

Traumele emoționale sau lipsa unei relații funcționale de atașament sunt corelate cu dezvoltarea fobiei sociale.

Stiluri disfuncționale de gândire, deficite în rezolvarea de probleme, abilități sociale slab dezvoltate, sunt, pe scurt principalele cauze psihologice ale anxietății sociale.

Persoanele cu fobie socială se tem să interacționeze cu cei de jur deoarece aceștia ar putea să își facă o impresie negativă despre ei, că ar putea observa semnele anxietății lor, cum ar fi roșeața feței, tremuraturl sau transpirația excesivă. Din aceste motive, persoanele cu fobie socială ajung să evite situațiile în care simt disconfort, iar acest lucru le afectează semnificativ calitatea vieții.

Încep să nu mai vadă oportunitățile pe care viața le oferă, fiind prea preocupați de starea/disconfortul lor. Dacă totuși văd aceste oportunități, se tem să acționeze și suferă adesea neîmpliniri. Persoanele cu fobie socială au dificultăți de relaționare, uneori chiar și cu membri apropiați.  Adesea ajung să aibă probleme maritale din cauza nemulțumirilor partenerului vis-a-vis de viața socială a cuplului sau de oportunități ignorate/ratate de cuplu, din cauza anxietății etc.

În plan profesional, anxietatea socială ajunge să impiedice individul să fie promovat sau să accepte o promovare, să își exprime ideile, să lucreze în echipă etc.

Studiile indică o legătură între părinți hiperprotectivi și anxietatea socială. Acest lucru arată că anxietatea este realmente un comportament învățat ca urmare a interacțiunii și/sau observării persoanelor cu această tulburare.  Din același motiv, adesea, tulburările de anxietate nici nu sunt identificate de familie. Întrucât membrii familiei suferă și ei de anxietate, adesea ajung să considere semnele și simptomele anxietății ca fiind normalitatea.

Mediul social furnizează uneori experințe sociale anterioare negative care duc la dezvoltarea anxietății sociale. Astfel de experiente sunt : tachinarea, incidente jenante în public, probleme de familie, abuz fizic sau sexual etc. Toate acestea pot duce la dezvoltarea fobiei sociale.

Totuși, situațiile sociale nu pot fi evitate complet, motiv pentru care personele care suferă de fobie socială recurg la diverse comportamente menite să îi ajute să reducă sau să evite anxietatea, cum ar fi :

  • Utilizarea ochelarilor de soare pentru a ascunde ochii
  • Folosirea unui machiaj încărcat cu scopul de ascunde roșeața feței
  • Haine care să ascundă tremuratul
  • Tusea pentru a masca tremurul vocii
  • ținerea unui obiect cu ambele mâini, cu scopul de ascunde nervozitatea și tremuratul
  • consumul de alcool sau alte substanțe pentru a tolera mai bine anxietatea

 

În general, persoanele cu fobie socială au o evoluție foarte bună dacă această tulburare ste identificată de timpuriu și este tratată adecvat. Din păcate, există și situații în care tulburarea nu este identidicată mult timp și, prin urmare, nu este tratată, ajungând la cronicizare. În aceste situații, persoanele  cu fobie socială netratată, ajung să rateze numeroase oportunități, să nu-și realizeze potențialul și, uneori, chiar să se confrunte cu multiple eșecuri în viața personală sau profesională. De asemenea, astfel de indivizi prezintă un risc crescut de a abuza de diverse substanțe ( în mod special de alcool) și de a dezvolta o dependentă la acestea, risc crescut de a dezvolta depresie și chiar de ajunge la suicid.

Cu cât se intervine mai repede în tratarea acestei tulburări, cu atât cresc șansele recuperare completă și de a duce o viață normală, împlinită. Pe de altă parte însă, cu cât mai târziu se face intervenția, cu atât mai dificl va fi de obținut rezultate semnificative.

 

  • crearea unui mediu prietenos, de încredere, în care să nu te simți judecat în nici un fel
  • evaluare psihologică
  • psihoeducație
  • psihoterapie cognitiv-comportamentală
  • evaluare psihiatrică și instituirea unui tratament de specialitate
  • activități recreative, în grupuri restrânse, care să faciliteze socializarea
  • dezvoltarea unor abilități de socializare
  • Îmbunătățirea calității vieții

Medicația modernă permite un control eficient al simptomelor, astfel încât schimbarea să fie mai ușor realizată. De asemenea, studiile arată că psihoterapia cognitiv-comportamentală este foarte eficientă în intervenția în fobia socială. Această formă de intervenție se bazează pe ideea potrivit căreia fiecare individ este responsabil de starea emoțională pe care o trăiește deoarece emoțiile sunt rezultat al gândurilor noastre. Astfel, nu evenimentele de viață sau comportamentul altora ne fac să trăim anxietate în situații sociale, ci modul în care noi interpretăm aceste situații. Terapia cognitiv-comportamentală are ca scop identificarea acestor gânduri care duc la trăiri emoționale disfuncționale și modificarea lor.

 

Atacul de panică

Începe brusc, spontan, aproape întotdeauna fără o cauză cu anxietate progresivă, intens care atinge un maxim în cel mult 10 minute și asociază cel puțin patru din următoarele simptome :

◉ Simptome cardiace: palpitații, durere toracică;

◉ Simptome respiratorii: senzații de sufocare, lipsa de aer;

◉ Simptome gastro-intestinale: greață, disconfort abdominal;

◉ Simptome vegetative: transpirații, frisoane;

◉ Simptome neurologice: tremor, amețeală, frica de a nu înnebuni;

◉ Netratat, atacul de panică se poate croniciza și asocia cu alte tulburări psihice, cum ar fi cu depresia sau adicția la alcool.

Tulburarea de stres posttraumatic

Tulburarea de stres posttraumatic este o tulburare psihică dezvoltată ca urmare a expunerii la un eveniment traumatic.

Simptome

Tulburarea de stres posttraumatic cuprinde trei mari categorii de simptome : simptome intruzive, comportamente de evitare si simptome de hiperactivare fiziologică.

Simptomele intruzive se referă la retrăirea persistentă a evenimentului traumatic :

  • amintiri ale evenimentului traumatic, neplăcute, repetitive și imposibil de controlat
  • coșmaruri recurente legate de evenimentul traumatic
  • retrăirea evenimentului ( flashbackuri)
  • emoții disfuncționale intense ca răspuns la stimulii care simbolizează sau sunt asociați cu evenimentul traumatic
  • reacții fiziologice intense la stimulii care simbolizează, seamană sau sunt asociați cu evenimentul traumatic

Simptome de evitare :

  • eforturi semnificative de a evita amintirile, gândurile legate de evenimentul traumatic
  • evitarea locurilor, oamenilor, a stimulilor care ar putea activa amintiri legate de evenimentul traumatic
  • tulburări de memorie
  • diminuarea sau pierderea interesului pentru activitățile normale
  • senzația de detașare emoțională, de tocire a afectului
  • sentimente de inadecvare, de izolare, senația de lipsă a apartenenței
  • perspective de viitor limitate

Simptome de supraactivare neurofiziologică

  • probleme legate de calitatea somnului ( somn agitat, neodihnitor)
  • iritabilitate, stărie de furie
  • dificultăți de concentrare
  • căutarea permanentă a semnelor pericolului
  • nervozitate, izbucniri nervoase

Tulburarea obsesiv-compulsivă

Tulburare de anxietate caracterizată prin gânduri necontrolabile, repetitive și prin comportamente ritualice cărora pacientul se simte obligat să le dea curs.

Persoanele care suferă de această tulburare mentală sunt conștiente că gândurile și acțiunile lor sunt iraționale, dar se simt incapabile să le controleze.

Obsesiile sunt involuntare, iau forma unor gânduri, imagini incontrolabile care se repetă la nesfârșit la nivel mental. Pacienții nu-și doresc să le aibă dar nu se pot împotrivi desfășurării lor. Obsesiile sunt tulburătoare și distrag atenția de la activitățile curente. Compulsiile sunt comportamente sau ritualuri pe care pacienții simt nevoia să le adopte în mod repetitiv,  în încercarea de a înlătura obsesiile. Aceste comportamente menite să ușureze bolnavul de gândurile obsesive, nu le înlătură ci le fortifică, declanșând anxietatea.

Cele mai frecvente simptome ale obsesiilor sunt

Teama de contaminare cu impurități;

Teama de a-i răni pe cei din jur;

Obsesia că toate lucrurile să fie ordonate, aliniate, simetrice;

Obsesia pentru anumite superstiții;

Simptomele compulsiilor includ:

  • Verificarea repetitivă a incuietorilor, intrerupatoarelor;
  • Verificarea stării de siguranță a aparatelor electrice;
  • Număratul, apăsatul, repetarea unor termeni;
  • Spălatul excesiv;
  • Ordonarea excesivă a lucrurilor;

Tulburarea obsesiv-compulsivă este o tulburare de anxietate caracterizată prin prezența unor gânduri deranjante care lasă senzația că nu vor disparea niciodată. Aceste gânduri sunt, adesea, însoțite de imagini neplăcute, neobișnuite, înfricoșătoare sau ridicole.

Persoanele cu tulburare obsesiv compulsivă sunt atât de speriate de prezența acestor gânduri, încât învață să facă față anxietății prin realizarea unor comportamente repetitive care să anihileze starea neplacută asociată gândurilor. Aceste comportamente repetitive, ritualice poartă numele de ”compulsii”. Compulsiile liniștesc pacientul prin iluzia potrivit căreia acțiunile l-ar proteja de aceste gânduri teribile care îl obsedează.

O obsesie este un gând irațional, cu un conținut care provoacă reacții emoționale negative și disfuncționale. Obsesiile care apar frecvent, repetitiv, fără a putea fi controlate.

Printre gândurile obsesive întâlnite în tulburarea obsesiv compulsivă amintim:

  • Teama de murdărie, germeni contaminare cu impurități;
  • Teama de a-i răni pe cei din jur, de a le face rău sau de a fi violent
  • Teama pentru siguranța altor persoane, cu o asumare excesivă și irațională a responsabilității
  • Obsesia că toate lucrurile să fie ordonate, aliniate, simetrice;
  • Obsesia pentru anumite superstiții;
  • Obsesii cu conținut religios
  • Obsesii legate de sexualitate

Obsesiile sunt involuntare, iau forma unor gânduri, imagini incontrolabile care se repetă la nesfârșit la nivel mental. Pacienții nu-și doresc să le aibă dar nu se pot împotrivi desfășurării lor. Obsesiile sunt tulburătoare și distrag atenția de la activitățile curente.

O compulsie este un comportament realizat în repetate rânduri exact în același mod, adesea fără să aibă legătură directă cu gândul obsesiv. Este un comportament neobișnuit sau fără sens, care acționează ca măsură de autoliniștire pe moment.  În același timp însă, efectuarea compulsiilor produce disconfort pe termen lung. Oamenii realizează că este un comportament disfuncțional. Îl percep ca fiind ”ciudat”, le consumă mult timp, îi deranjează și îi solicită emoțional. Cu toate acestea, pacienții se tem să renunțe la aceste compulsii. Teama de a renunța e cauzată de faptul că acest lucru ar însemna, potrivit gândirii specifice acestei tulburări, să renunțe la protecția față de gândurile obsesive care produc un grad ridicat de anxietate.

Altfel spus, pacienții stiu foarte clar că atât obsesiile, cât și compulsiile lor nu au sens. Chiar și așa, ei continuă să se îngrijoreze peste măsură în legătură cu posibilitatea fricilor de a se adeveri. Din acest motiv continuă să realizeze compulsiile.

Tulburare de anxietate caracterizată prin gânduri necontrolabile, repetitive și prin comportamente ritualice cărora pacientul se simte obligat să le dea curs.

Persoanele care suferă de această tulburare mentală sunt conștiente că gândurile și acțiunile lor sunt iraționale, dar se simt incapabile să le controleze.

Compulsiile sunt comportamente sau ritualuri pe care pacienții simt nevoia să le adopte în mod repetitiv,  în încercarea de a înlătura obsesiile. Aceste comportamente menite să ușureze bolnavul de gândurile obsesive, nu le înlătură ci le fortifică, declanșând anxietatea.

Simptome de tip compulsiv :

  • Verificarea repetitivă a încuietorilor, întrerupatoarelor;
  • Verificarea stării de siguranță a aparatelor electrice;
  • Număratul, apăsatul, atingerea, repetarea unor termeni;
  • Spălatul excesiv ( în special spălatul mâinilor);
  • Ordonarea excesivă a lucrurilor;

Cauze

Cauzele tulburării obsesiv compulsive nu sunt clar identificate, ea fiind rezultatul interacțiunii mai multor factori. Studiile arată că ar exista o predispoziție genetică pentru a dezvolta această tulburare, însă în dezvoltarea și menținerea acestei tulburări sunt implicați și alți factori psihologici, stresul, factori de mediu.

Aproximativ un individ din 40 va dezvolta pe parcursul vieții această tulburare. De obicei debutul este în adolescență, însă este posibil să apară și la copii. În general oamenii ascund această tulburare, conștienți fiind că fricile si compulsiile lor nu au sens. Cu toate acestea, le este foarte greu să controleze anxietatea și, adesea, recurg la realizarea compulsiilor.

Disconfortul produs de acestă tulburare variază foarte mult de la un pacient la altul. În vreme ce unii abia resimt disconfort vis-a-vis de aceste simptome, alții sunt realmente terorizați de ceea ce trăiesc, petrecând mare parte din timp efectuând compulsii.

Evoluția acestei tulburări diferă semnificativ de la un individ la altul, iar netratată, poate dura toată viața. Pe parcursul vieții, indivizii cu tulburare obsesiv compulsivă au perioade în care simptomele se ameliorează sau chiar dispar și perioade în care simptomele se manifestă sever, afectându-le puternic funcționarea.

Eficiența tratamentelor este ridicată, unii indivizi recuperându-se complet, alții necesitând intervenție de lungă durată. Cu toate acestea, există și unii indivizi care răspund foarte greu la tratament, iar rezultatele nu sunt întotdeauna cele așteptate, însă mulți dintre pacienții cu tulburare obsesiv compulsivă pot duce vieți fericite și împlinite.

Dezalcoolizare

Alcoolismul aduce cu sine distrugerea a tot ce este valoros în viață. Această boală îi afectează pe toți cei care vin în legătură cu alcoolismul, pentru că aduce neînțelegeri și resentimente cumplite, insecuritate financiară, dezgustul prietenilor și al patronilor, o viață chinuită copiilor nevinovați, tristețe în sufletul soției și al părinților, lista durerilor ar putea continua la infinit…

La noi înveți că:

1.Traiul fără băutură se dovedește a nu fi mohorât, supărător… așa cum te temi, ci este ceva care-ți tihnește, o viață mult mai plăcută decât cea din vremea băutului;

2.Ești un frumos exemplu de ființă umană, un om pe care toată lumea își dorește să îl cunoască;

3.Chiar dacă intri în clinica noastră cu gânduri de sfidare, poate vei pleca cu o rugăciune;

Fiecare minut petrecut în ajutarea voastră să ieșiți la liman va fi o mare bucurie pentru noi. Noi îți întindem o mână pentru a ieși din singurătatea și disperarea pe care o trăiești, în mlaștina amară de autocompătimire. Alcoolul îți este stăpân. Ce întuneric e înainte de ivirea zorilor!

Centrul medical Laura Cătană este un spital privat de psihiatrie care asigură tratament pentru dezalcoolizare si dezintoxicare în cazurile dependenței de droguri.Alcoolul este unul dintre drogurile cele mai populare, cu un grad ridicat de utilizare în întreaga lume. Din păcate, acceptarea socială larg răspândită a consumului de alcool impune seriose dificultăți în conștientizarea riscurilor induse de acesta, majoritatea oamenilor considerând consumul moderat de alcool asociat petrecerilor, evenimentelor, ieșirilor cu prietenii complet inofensiv. Din acest motiv, mulți indivizi ajung gradual, progresiv să crească frecvența/cantitatea de alcool consumată și să devină, fără să conștientizeze, dependenți. De asemenea, alcoolul este accesibil, acest fapt contribuind la creșterea numărului de consumatori.

În România, consumul de alcool este extrem de frecvent, cultural asociat cu multiple evenimente, iar țara noastră este clasată pe locul 5 mondial în ceea ce privește acest consum.

Despre dependență

ATENȚIE ! Dependenta de alcool nu reprezintă o lipsă de voință, un semn de slăbiciune de caracter ci este o afectiune cronică serioasă care necesită tratament de specialitate și un program complex de recuperare.Simptome

Persoanele dependente de alcool simt un impuls puternic, o nevoie urgentă (engl.craving) de a consuma alcool și nu pot controla acest consum; odata ce au început să bea, nu se mai pot opri. De asemenea, odată instalată dependența vom constata simptome precum :

  • Creșterea toleranței la efectele induse de consumul de alcool
  • Creșterea consumului de alcool în vederea obținerii efectului dorit
  • Simptome de sevraj alcoolic
  • Consum de alcool dimineața sau pe parcursul zilei, cu scopul de a evita simptomele sevrajului
  • Consum de alcool în situațiile stresante, pentru a reduce nervozitatea sau pentru a atenua emoțiile negative
  • Dorința de a controla sau reduce consumul, cu multiple încercari nereușite
  • Banii, energia și timpul sunt utilizate în vederea consumului
  • Activițățile cotiene sunt marcate de consumul de alcool ( scăderea randamentului, greșeli frecvente), incapacitate de a-și îndeplini obligațiile profesionale/familiale/școlare
  • Viața socială începe să fie tot mai sărăcăcioasă, pasiunile sunt adesea abandonate sau marginalizate
  • Familia, prietenii încep să remarce consumul abuziv
  • Continuarea consumului de alcool, în pofida problemelor cauzate de acesta
  • Justificarea permanentă a consumului prin diverse comportamente care l-ar determina
  • Consum în situații de risc (de ex. ignorând afecțiuni medicale/tratamente, condus sub influența alcoolului)

Semne care iti arata ca ai putea fi dependent :

Nu poți controla nevoia de a consuma sau cantitatea de alcool pe care o consumi

Trebuie să crești cantitatea de alcool pentru a obține același efect ca în trecut

Continui consumul deși știi că-ți face rău

Petreci mult timp consumând alcool sau încercând să te recuperezi după consumul de alcool

Împrumuți bani pentru a consuma alcool

Contactati-ne pentru detalii

Dependența de etnobotanice

Etnobotanicele resprezintă o categorie largă de substanțe psihoactive  sau produse care conțin substanțe psihoactive. Cunoscute și sub denumirea de “droguri legale”, acestea imită efectul drogurilor reglementate. Etnobotanicele sunt produse sintetice și cuprind o gamă variată de substanțe, de obicei sunt comercializate sub denumirea de „sare de baie” , ”amestec de plante uscate”, ”bețișoare parfumate și sunt etichetate ca având alte ingrediente decât cele reale. Deși se întâlnesc sub așa-numita sintagmă ”droguri legale”, ele nu sunt legale și nu sunt sigure. Mai mult decât atât, utilizarea lor este direct corelată cu numeroase cazuri de otrăvire, urgențe spitalicești și, uneori, chiar deces.

Etnobotanicele se împart  în trei mari categorii :

  • Stimulantele se vând sub denumirea de ”sare de baie” și au un efect similar amfetaminei, cocainei sau ecstasy-ului. Această categorie de droguri dau consumatorului un nivel crescut de energie, persoana devine euforică, vorbăreață și foarte activă fizic, foarte dezinhibată. Pe de altă parte însă, consumatorii se confruntă cu stări de confuzie, panică sau chiar paranoia și facilitează dezvoltarea unor psihoze. Similar, consumul acestor droguri se asociaza cu afecțiuni somatice grave, slăbirea sistemului imunitar, pierderea apetitului, insomnii etc.
  • Cannabinoizii sintetici sunt substanțe sintetice similare canabisului. Efectul acestora este o stare de euforie, relaxare, somnolență, sunt încetinite reacțiile și nivelul de concentrare. Acest tip de droguri este asociat cu producerea unor accidente ( din cauza capacității de concentrare redusă), comă sau deces.  În momentul încetării consumului, adesea consumatorul se conftuntă cu stări puternice de anxietate, apetit redus, tulburări de somn.
  • Halucinogenele sunt substanțe cu efect similar consumului de LSD, ciuperci, ketamină. După cum reiese și din denumirea clasei, aceste droguri produc modificări de percepție a realității și induc halucinații. Halucinogenele pot avea efecte disociative extrem de neplăcute, care frecvent pun în pericol consumatorului, cauzând dificultăți de judecată și luare de decizii.

  • Confuzie
  • Amețeală
  • Paranoia
  • Dezorientare
  • Agitație psihomotorie
  • Iritabilitate
  • Impulsivitate
  • Instabilitate emoțională
  • Insomnii
  • Creșterea sau scăderea  în greutate
  • Tahicardie
  • Transpirații excesive
  • Frecvent se asociază cu diferite tulburări psihice, cum ar fi depresia, anxietatea, psihozele
  • Deteriorarea relațiilor sociale și izolare, retragere
  • Furt de bani sau bunuri, amanetarea bunurilor, fuga de acasă
  • Absenteism sau abandon școlar
  • Abseinteism sau pierderea locului de muncă

Dependența de etnobotanice, la fel ca alte dependențe conduce la o deteriorare semnificativă în calitatea vieții și în nivelul de funcționalitate al consumatorului.

În primul rând , este afectat organismul, consumul fiind puternic corelat cu multiple afecțiuni organice sau chiar cu decesul.

În al doilea rând, urmare a consumului apar multiple tulburări psihice și emoționale, indiferent de preexistența acestora la debutul consumului. Mai mult, în cazul în care consumatorul se confrunta deja cu unele tulburări psihice/emoționale, consumul nu va face decât să le accentueze și să le agraveze.

În al treilea rând, în plan social viața consumatorului ajunge să se confrunte cu multiple și variate probleme sociale. Astfel, consumatorul ajunge să se izoleze și să se distanțeze de cei din jur, iar relațiile sociale ajung să îi fie deteriorate sau chiar pierdute. Instabilitatea și schimbările bruște și imprevizibile în comportamentul consumatorilor duc, in timp la accentuarea acestor probleme sociale, sunt corelate cu abandonul scholar sau pierderea locului de muncă, pierderea căsniciei, comportamente infracționale, probleme cu legea, vagabondaj.

Primul pas în ceea ce privește problemele legate de consumul de etnobotanice este realizarea unei evaluări ample, complexe care să identifice cauzele care stau la baza dezvoltării acestui comportament și a factorilor care influențează păstrarea lui. De asemenea, este important să fie identificate și, mai apoi, tratate eventualele tulburări psihice/emoționale asociate.

Fiind o categorie de droguri recent apărută pe piață, compoziția acestora este dificil de stabilit, iar sevrajul greu de suportat de către consumator. Din acest motiv, tratamentul este unul complex, primordială fiind tratarea sevrajului. Al doilea pas este, deci,  controlul efectelor intoxicației și diminuarea sevrajului. Astfel, este necesară administrarea unui tratament medicamentos de specialitate menit să amelioreze stările fizice și psihice specifice sevrajului.

Al treilea pas în recuperare se adresează cauzelor sau comorbidităților asociate dependenței. Acest lucru are impact major asupra evoluției generale și facilitează prevenția recăderii. În cadrul acestei etape de tratament, se menține tratamentul de specialitate, ajustat evoluției pacientului și se recomandă participarea la seințe de psihoterapie.

Un organism afectat de consumul de etnobotanice nu se poate recupera peste noapte. Modul de gândire al consumatorului nu poate fi radical modificat intr-o clipă. Stările depresive/anxietatea sau alte tulburări asociate consumului necesită si ele timp pentru ameliorare. Intervenția de specialitate este individualizată, puternic influențată de nevoile specifice ale fiecărui individ.

În același timp, fiind o abordare holistică, ne dorim ca recuperarea dvs să fie pe termen lung, motiv pentru care, ne focalizăm pe

  • Asigurarea unei atmosfere de încredere, bazată pe empatie și acceptare necondiționată
  • Evaluarea complexă, bazată pe o abordare holistică a ființei umane, pe de o parte și particularizantă, pe de alta
  • Remiterea simptomatologiei specifice sevrajului
  • Construirea motivației pentru schimbare
  • Formularea etapelor de tratament și asigurarea unei aderențe optime la acesta
  • Abordarea , rând pe rând, a cauzelor care au dus la dezvoltarea abuzului/ dependentei si a tuturor comorbidităților asociate
  • Prevenția recăderii prin dezvoltarea unor strategii de adaptare eficientă la situațiile solicitante emoțional și prin dezvoltarea unor strategii de autocontrol comportamental
Top