Spre deosebire de terapiile tradiționale, Mindfulness Based Cognitive Therapy (MBCT) ne învață, prin intermediul decentrării, acceptarea, integrarea, și “îmbrățișarea” experiențelor externe și a ecourilor acestora la nivel intern (trairi, sentimente, gânduri), indiferent de valența lor pozitivă sau negativă. Astfel, sunt facilitate mecanisme precum autoreglarea emoțională, clarificarea valorilor, cât și flexibilitatea cognitivă. Acestea, la rândul lor, diminuează simptomatologia patologică și contribuie la starea de bine a individului (Baer, R. (Ed.). 2010). Prin urmare, această abordare psihologică, se bazează pe înțelegerea faptului că dacă vulnerabilitățile genetice sau traumele nu pot fi șterse din identitatea unui om, acesta poate învăța cum să trăiască cu ele, să le înțeleagă obiectiv printr-o acceptare și explorare sinceră de sine. În acest mod sunt create experiențe pozitive chiar și atunci când trăirile interne au o valentă negativă sau sunt inconfortabile. Prin acceptarea acestor trăiri interne se poate ajunge la înțelegerea mesajului transmis de această trăire și la căutarea sensului adaptativ care stă la baza ei. Această abordare bazată pe acceptare, vine în oboziție cu o abordare bazată mai degrabă pe judecarea trăirii interne în termeni de bun sau rău, fapt care ar induce rezistență și critică vizavi de sine. Un studiu realizat în 2011 de către Shapiro, S. L., Brown, K. W., Thoresen, C., & Plante, T. G a demonstrat faptul că scest tip de intervenție psihologică înregistrează rezultate semnificative statistic cu privire la prevenția recăderii în patologie. Participanții la studiul sus numit, au achiziționat în cadrul intervenției resurse pentru a acționa adaptativ în fața unor noi stresori pliați pe aceleași vulnerabilități. Acest lucru, recomandă Mindfulness Based Cognitive Therapy drept un adjuvant în tratarea stabilă a tulburărilor afective precum depresia sau a tulburărilor anxioase.
Ce presupune Mindfulness’ul ?
Intervenția este bazată pe o tehnică de imagerie ghidată, ce are ca scop antrenarea controlului atenției înspre îmbunătățirea structurilor metacognitive (conștiința de sine), atingând următoarele obiective psihoterapeutice:
- Inocularea stării de prezență: Un efect redus al fluxului gândirii asupra altor procese mintale ce permite o experimentare prezentă a realității (capacitatea de a derula procese mintale fără a fi influențat sau biasat de experiențele anterioare într-un mod disfuncțional). Studiile ne arată că oamenii care tind să cadă pe gânduri, indiferent de valența pozitivă sau negativă a gândurilor, prezintă niveluri mai scăzute de fericire decât oamenii care experimentează o stare prezentă, care sunt implicați în sarcină.
- Atitudine Judecătoare Vs Atitudine observatoare: Modul în care am fost condiționați social a transformat palierul metacognitiv într-un “judecător” care evaluează experiențele interne în termeni de “bun” sau “rău”, “acceptat” sau “neacceptat”, “dezirabil” sau “indezirabil”. O astfel de atitudine judecătoare accentuează elemente patologice (ex: ruminația, stări anxioase), conducând înspre patologii psihice (ex: depresie, anxietate, dependențe). Prin intermediul Mindfulness-ului, conștiința de sine este învățată să aibă o poziție de “observator blând”, care este interesată de înțelegerea mesajelor din spatele gândurilor și emoțiilor, mai degrabă decât de critica de sine și definirea prin gânduri sau emoții. De exemplu, o poziție de observator blând, ar spune vis-à-vis de o stare depresivă : “Am un sentiment de depresie, prin urmare, ce vrea să îmi spună acestă emoție? “, iar o atitudine judecătoare ar spune “Am un sentiment de depresie, prin urmare sunt un depresiv și așa voi rămâne mereu”. Participanții obțin o cunoaștere mai adâncă de sine (credințe, valori, atitudini, stiluri de gândire) și totodată, un potențial înspre schimbarea elementelor dezadaptative (nesănătoase), care poate fi ulterior fructificat prin intermediul psihoterapiei individuale.
- Învățarea abilității de decentrare: Fresco, D. M., Segal, Z. V., Buis, T., & Kennedy, S. (2007) definesc decentrarea ca fiind abilitatea unui individ de a-și observa gândurile și sentimentele ca fiind separate de sine (evenimente temporare și obiective în minte) și nu reflecții asupra sinelui care sunt neapărat adevărate și permanente (definitorii). Cu alte cuvinte, decentrarea poate fi descrisă ca și capacitatea de a face o diferență între sine (ca fiind conștiința din spatele emoțiilor și gândurilor) și trăirile interne (ca fiind niște mesaje ce pot conduce înspre cunoașterea de sine, dar nu care definesc sinele direct). Spre exemplu, când va apărea un gând automat care spune “Nu sunt capabil”, o persoană decentrată va gândi : “Eu gândesc despre mine că nu sunt capabil”, mai degrabă decât “Sunt incapabil”.
Astfel, Mindfulness-ul devine un adjuvant necesar psihoterapiilor individuale, prin inocularea înțelegerii potrivit căreia interpretările noastre controlează emoțiile și gândurile, și nu invers.
